Introducerea deductibilitatii fiscale pentru abonamentele medicale i-a surprins neplacut pe asiguratori si da un nou avant extinderii lanturilor de clinici.

Printr-o ordonanta de urgenta adoptata la inceputul anului, Guvernul a dat posibilitatea fiecarui angajat care alege sa detina un abonament de servicii medicale sa fie scutit de plata impozitului, in limita a 400 de euro pe an.

Pana in acest an, doar politele de asigurari de sanatate erau deductibile fiscal, atat la angajat, cat si la angajator.

Introducerea acestei facilitati a luat prin surprindere firmele de asigurari, care se vad cu un atu in minus in lupta de a atrage clienti de retail. Totusi, cea mai mare parte a asigurarilor de sanatate se vand catre clientii companii, care ofera o astfel de asigurare ca beneficiu salarial angajatilor proprii.

In plus, abonamentele medicale si asigurarile de sanatate nu ar trebui sa fie vazute drept produse concurente, ci mai degraba complementare, spun reprezentantii companiilor din piata de servicii medicale.

Astfel, abonamentele medicale sunt cumparate in general de companii si asigura partea de preventie si medicina muncii, in timp ce asigurarile de sanatate acopera mai ales partea de interventii chirurgicale si tratament.

Vanzarile de asigurari de sanatate au luat avant anul trecut, crescand cu peste 20%, dupa ce autoritatile au majorat, de la 250 de euro la 400 de euro, limitele de deductibilitate anuala atat la angajat, cat si la angajator.

Clinicile private au cerut in repetate randuri acelasi tratament fiscal ca si asigurarile si este de asteptat sa solicite si deductibilitatea pentru angajatori, asa cum se intampla in prezent in cazul politelor de sanatate.

Deocamdata insa, furnizorii de servicii medicale spun ca vestea cea noua va duce a deschiderea mai multor clinici si spitale private, pentru ca fondurile suplimentare vor fi reinvestite in extindere. In prezent, circa un milion de persoane au abonamente la o clinica privata, iar numarul abonatilor este asteptat sa creasca pe fondul noilor conditii fiscale.

Potrivit Ziarului Financiar, piata abonamentelor medicale din Romania este estimata la 50 de milioane de euro anual, de circa doua ori mai mult decat piata asigurarilor private de sanatate. In plus, pana in 2020, piata abonamentelor s-ar putea dubla.

De fapt, potentialul de crestere este mult mai mare, deoarece cea mai mare parte a populatiei depinde integral de serviciile medicale de stat. Un raport GfK pe tema serviciilor medicale publice si private din Romania arata ca majoritatea romanilor (93%) sunt asigurati doar ai sistemului de sanatate de stat si doar un procent foarte mic are fie un abonament la o clinica privata, platit integral sau partial de compania pentru care lucreaza (2%), fie o asigurare privata de sanatate (2%). In plus, aproape 4% dintre romani nu detin niciun fel de asigurare, arata studiul citat.

Astfel, o crestere a numarului de abonati la clinicile private ar putea degreva partial sistemul medical de stat, macar pe partea de consultatii si analize de laborator.

Abonamentele medicale au fost lansate pe piata din Romania in urma cu circa doua decenii si sunt printre cele mai utilizate beneficii oferite in pachetul de angajare. Potrivit Profit.ro, companiile platesc intre 5 si 55 de euro pentru abonamentul unui angajat, dar sunt tot mai multi clienti care isi achizitioneaza un astfel de abonament indiidual.

Pe de alta parte, sectorul asigurarilor private de sanatate este inca mult sub potential si abia in ultimii ani „a prins viata”. Potrivit datelor asociatiei locale a asiguratorilor (UNSAR), doua treimi din cheltuielile cu sanatatea provin din fonduri publice, platile directe reprezinta 18%, la care se adauga ajutoarele directe date de Ministerul Sanatatii prin diverse programe - 12%, abonamentele medicale - aproape 3%, iar pe ultimul loc sunt asigurarile medicale voluntare. Acestea din urma reprezinta in Romania 0,01% din PIB, de 80 ori mai putin fata de media europeana (0,8%), iar ponderea medie a asigurarilor voluntare de sanatate din totalul cheltuielilor este de aproximativ 0,09% in Romania, de aproximativ 56 de ori mai mica fata de media europeana (5%).

De altfel, Romania se afla pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste ponderea cheltuielilor cu sanatatea din PIB, cu 5,1 puncte procentuale mai putin fata de media europeana (8,6% din PIB).